„...voi nu sunteţi ai voştri. Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sunt ale lui Dumnezeu” (1Corinteni 6:19-20).
După cum se vede, este vorba despre El mai întâi, apoi „despre noi” ca proprietate a Sa. „Despre noi”, în contextul implicaţiei bisericii noastre în lumea în care trăim, înseamnă de fapt Isus – Capul Bisericii, şi noi – trupul Lui; El şi noi. Sau mai precis, Isus, care se exprimă vizibil în lume şi prin această fereastră curăţită de El.
De aici decurge responsabitatea imensă şi riscul pe care ni-l asumăm: responsabilitate pentru că trebuie să nu deformăm mesajul lui Dumnezeu trimis prin Isus către lume (mesaj verbal şi comportamental), şi risc pentru că în orice societate reacţia de respingere a Adevărului poate lua forme acute, până la „uciderea trupului”, cum i s-a întâmplat Lui. De altfel, toţi ceice voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi (2Timotei 3:12).
Suntem un grup de oameni „din Mănăştur”, care interacţionăm în vederea trăirii vieţii de creştin, aşa cum este ea definită în Biblie. Ne bucurăm când putem să iertăm din inimă pe cei care ne greşesc, atunci când iubim sincer şi curat pe toţi oamenii (incluzându-i pe cei care ne duşmănesc), atunci când Îl putem onora pe Dumnezeu prin viaţa noastră transformată de El prin naşterea din nou... şi ne este ruşine când păcătuim, când avem resentimente unii faţă de alţii, când vorbim necontrolat sau suntem lipsiţi de bun simţ, întristând astfel faţa lui Dumnezeu şi blocând mesajul Lui către semenii noştri prin noi şi periclitând sfinţirea pe care Duhul Sfânt o lucrează.
Credem tot ce este scris în Biblie, Îl aşteptăm pe Domnul Isus Hristos să vină din cer şi ne trăim viaţa în fiecare zi convinşi că odată vom da socoteală de binele sau răul pe care l-am săvârşit pe când trăiam în trup (binele definit de El în Sfintele Scripturi, nu binele fiecăruia).
Plecând de la acest fundament: Isus Hristos Calea, Adevărul şi Viaţa, încercăm să ne acordăm gândirii, trăirii, simţămintelor, aspiraţiilor şi planurilor Lui, care ne conduc spre o întâlnire faţă în faţă cu Dumnezeu Tatăl! Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor (Apocalipsa 22:4). A vedea faţa Lui înseamnă a fi pătrunşi de tot ceea ce este Dumnezeu; înseamnă a mânca din pomul vieţii, a deveni asemenea Lui, a fi cum este Fiul Său Isus, în glorie!
Suntem deci un grup de oameni în curs de transfromare în asemănarea Domnului Isus şi în aşteptarea identificării cu El, în calitate şi sfinţenie, dorind să fim o lumină pe calea celor care nu au găsit încă sensul vieţii care depăşeşte ambiţiile mărunte ale existenţei terestre.