Primăvara este cu atât mai aşteptată cu cât iarna este mai grea… Şi am avut parte de iarnă pe care am simţit-o în acest an. Se pare că încălzirea globală trece prin îngheţ uneori…
De ce aşteptăm oare primăvara? Nu înseamnă venirea ei că ne-a mai trecut din viaţă încă un anotimp? Oare câte primăveri mai avem de trăit? Unii de mai multe, alţii mai puţine. Oare am învăţat lecţia pe care ne-o predă Dumnezeu prin ele? După îngheţ, cenuşiu, moarte, totul se schimbă, şi culorile, aerul, soarele, strigă rostogolindu-se peste noi! Ceva esenţial se petrece: viaţa mai străpunge o dată mantia morţii. Iar noi, fiinţe trecătoare, a căror existenţă se măsoare prin primăveri trecute, fiinţe care ne îndreptăm spre moarte, simţim un fior al renaşterii, o nouă putere de viaţă, pentru că transformarea din jurul nostru vorbeşte despre SPERANŢĂ! Sentimentele acelea nobile, aerul care îl tragem în plămâni cu nesaţ, când soarele ne încălzeşte veşmintele, ne aduc într-o stare specială. Dacă ne aplecăm cu grijă şi ascultăm glasul lui Dumnezeu care vorbeşte prin primăvară, prin primăvara anului 2010, auzim cum ne şopteşte: Vei învia! Învaţă din ce vezi de fiecare dată când pomii înfloresc, iar păsările cântă voioase!
Pe măsură ce primăverile pe care le-am trăit se adună, iarna propriei noastre vieţi se apropie… Dar câtă bucurie, să fi învăţat de aici, că după îngheţ, ceaţă, cenuşiu, moarte, o nou Primăvară ne aşteaptă! Iar braţele lui Isus întinse, ne vor arăta tărâmul nesfârşitei bucurii, a tinereţii fără bătrâneţe, a vieţii fără de moarte, a Primăverii fără de iarnă!
Bine ai venit, primăvara anului Domnului 2010!
(Gigi Cosman)