Gânduri despre muzică din partea unui semi afon (3)

Publicat în 13 martie 2011 de Gigi Cosman în Muzică, Pastorală

Cu ani în urmă am participat la o conferinţă în care Andy Stanley explica strategia bisericii în care era, de a integra în activităţi pe toţi cei care participau la întâlnirile lor. Spunea printre altele, că şi cei nou veniţi, care nu s-au convertit sunt implicaţi! Întrebarea care a venit din sală, a fost cum de pot sluji oameni care nu au Duhul lui Dumnezeu în zidirea Templului lui Dumnezeu! Răspunsul a fost prompt: ei slujesc în domeniul muzical! Dacă unul bate bine la tobe, sau cântă la chitară, îl punem imediat în unul din grupurile muzicale. Ceea ce am înţeles din această explicaţie a fost că în abordarea activităţilor în acea comunitate, muzica este privită ca un element laic, ceva ce nu are a face nimic cu viaţa duhovnicească a bisericii.

Este un paradox, ca formaţii numite de „închinare” şi care declară că duc oamenii în închinare, să nu aibă nimic cu Duhul Sfânt!

Afirmam într-un articol trecut că Domnul Isus nu a trimis ucenicii să cânte, ci să răspândească Vestea Bună.  Această afirmaţie, deşi este corectă, nu exclude în nici un fel prezenţa muzicii în viaţa adunării bisericii. Confuzia gravă însă, este atunci când activitatea muzicală este separată de funcţiile bisericii. Ştim că orice dar primit de la Dumnezeu este de folos în interacţiunea dintre noi, pentru că acel dar primeşte direcţia şi funcţia nouă în a fi spre folosul altora! Muzica nu este scop în sine, nici un program care trebuie asigurat; nu este cadrul afirmării de sine a celor talentaţi; nu este scena care trebuie sau aşteaptă aplauze, şi nici „umplutură”, să facem colecta…

Nici o activitate din întâlnirile poporului lui Dumnezeu nu este exceptată de la o astfel de analiză. Predicatorul nu este mai puţin vinovat când predică să-şi împlinească nevoia de semnificaţie, auditoriul prezent având menirea să-l slujească pe el, ascultându-l. Scuza unor fraţi: „Ne pare rău că sunt aşa de puţini la întâlnirea aceasta; v-am invitat sperând că vor veni mai mulţi!” – evidenţiază această mentalitate. Tradusă, această scuză însemnă: „Ne pare rău că nu vă puteţi simţi slujit prin prezenţa mai multor oameni aici. Am fi dorit să vă simţiţi mai bine, văzând o mulţime de oameni la care le vorbiţi.”

Plecând de la aceste succinte elemente, voi face câteva observaţii plecând de la activitatea muzicală la Templul din Ierusalim. Textul care revelează aceste principii este în 1 Cronici 25:1-8:

David şi căpeteniile oştirii au pus de o parte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun, care prooroceau întovărăşiţi de arfă, de alăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta. 2  Din fiii lui Asaf: Zacur, Iosif, Netania şi Aşareela, fiii lui Asaf, sub cârmuirea lui Asaf, care proorocea după poruncile împăratului. 3  Din Iedutun, fiii lui Iedutun: Ghedalia, Ţeri, Isaia, Haşabia, Matitia şi Şimei, şase, sub cârmuirea tatălui lor Iedutun, care proorocea cu arfa, ca să laude şi să mărească pe Domnul. 4  Din Heman, fiii lui Heman: Buchia, Matania, Uziel, Şebuel, Ierimot, Hanania, Hanani, Eliata, Ghidalti, Romamti-Ezer, Ioşbecaşa, Maloti, Hotir, Mahaziot, 5  toţi fii ai lui Heman, care era văzătorul împăratului, ca să descopere cuvintele lui Dumnezeu şi să înalţe puterea Lui; Dumnezeu dăduse lui Heman patrusprezece fii şi trei fete. 6  Toţi aceştia erau sub cârmuirea părinţilor lor pentru cântarea în Casa Domnului, şi aveau chimvale, alăute şi arfe pentru slujba Casei lui Dumnezeu. Asaf, Iedutun şi Heman lucrau sub poruncile împăratului. 7  Erau în număr de două sute optzeci şi opt, cuprinzându-se în acest număr şi fraţii lor deprinşi la cântarea Domnuluitoţi cei ce erau meşteri. 8  Au tras la sorţ pentru slujbele lor, mici şi mariînvăţători şi ucenici.

Au fost investiţi cu autoritate cei care prooroceau acompaniaţi de instrumente (versetul 1), să laude şi să mărească pe Domnul (versetul 3). Preocuparea lor era să descopere cuvintele lui Dumnezeu şi să înalţe puterea Lui.

Cei care prooroceau erau sub autoritatea lui Asaf, cei care urmăreau să nu se abată de la înălţarea Numelui lui Dumnezeu erau sub conducerea lui Iedutun, iar cei care studiau Scripturile în vederea înălţării puterii lui Dumnezeu, erau coordonaţi de Heman.

Pe lângă lucrarea fiecăruia, textul ne revelează relaţiile care se stabileau, şi strategia muzicală. Era o calificare şi un proces de ucenicie. Era autoritate respectată. Era continuitate în păstrarea conţinutului şi direcţiei a ceea ce era „cântarea Domnului”.

Cei trei (Asaf, Iedutun şi Heman) erau subordonaţi împăratului. Cei pe care îi conduceau erau oameni calificaţi: erau meşteri.

Proorocia este definită de apostolul Pavel ca fiind vorbire spre zidire, sfătuire şi mângâiere. (1 Corinteni 14:3). Înseamnă că rezultatul muncii celor care erau sub conducerea lui Asaf, era întărirea poporului lui Dumnezeu prin edificare, prin înţelegerea vremurilor, prin mângâierea de care aveau parte. Diferenţa dintre mesajul profetului şi a lor, era că ei prooroceau acompaniaţi de instrumente. Funcţia însă nu se schimbă! Această funcţie a activităţii muzicale era îndreptată spre oameni.

O altă funcţie este cea îndreptată spre Dumnezeu. Spre binele lor, oamenii se adună să-L laude pe Domnul, să-I mărească Numele!

A treia funcţie este aceea de a păstra direcţia corectă. Pentru aceasta, era nevoie de înţelegerea voii lui Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu este înălţată când ştii cine este El şi cum este El. Şi aceasta o înţelegem din Cuvântul Său, din poruncile Sale.

Concluzii. Echipa de slujire în domeniul muzical trebuie să urmărească aceste principii, pe care le găsim în acest extraordinar text clarificator.

Împăratul era cel căruia erau subordonaţi conducătorii celor trei compartimente. Pentru noi, Împăratul nu este pastorul, ci Isus, Capul Bisericii. Aceasta ne eliberează de multe neajunsuri şi discuţii inutile…

Lucrarea muzicală trebuie făcută de o echipă de oameni talentaţi şi instruiţi (meşteri), care urmăresc proorocia (zidirea, sfătuirea şi mângâierea oamenilor), care să înalţe Numele Domnului prin lauda Lui şi care să fie preocupaţi de înţelegerea profundă a Bibliei; oameni maturi în cunoaşterea Cuvântului şi în trăirea creştină; oameni cu abilitatea de a face ucenici şi a transmite valorile Împărăţiei.

Ce să facem atunci cu copiii care nu sunt încă botezaţi, care nu sunt maturi, care au ceva talent, dar sunt la începutul vieţii lor? Răspunsul este în versetul 8. Cei mici şi cei mari, învăţătorii şi ucenicii, erau împreună! Exista deci o logică divină în acest proces. Era un cadru al uceniciei, al deprinderii… Cei instruiţi, deprinşi la cântarea Domnului îi îndrumau pe cei care veneau din urmă. Toate cele trei echipe erau conduse de un părinte care era împreună cu copiii în slujbă; erau trei generaţii implicate în această slujire. Cei tineri cântau sub îndrumarea celor maturi în relaţia lor cu Dumnezeu. Vă puteţi imagina ruptură între generaţii într-un asemenea cadru?

Mai poate fii auzită muzica „seven-eleven” într-un asemenea cadru? Muzica „seven-eleven” constă în şapte cuvinte spune de unsprezece ori. Este un nume blând, pentru că am auzit cinci cuvinte repetate de douăzeci de ori! Când Dumnezeu subliniază ceva deosebit de important, repetă de două ori: „Avraame, Avraame”! Isus adoptă aceeaşi manieră: „Adevărat, adevărat vă spun…”; „Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?” Singurul loc unde se repetă un cuvânt de trei ori, este atunci când profetul Isaia vorbeşte despre atributul esenţial al lui Dumnezeu: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!”

Repetiţia exagerată este o dovadă de necredinţă, de păgânism: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.” (Matei 6:7)

În biserica noastră suntem binecuvântaţi în multe privinţe, inclusiv în domeniul muzical.

Când mă gândesc în dreptul meu, ca semi afon în activitatea muzicală, dar cu responsabilitate în transmiterea Cuvântului, văd că sunt mereu lucruri pe care trebuie să le reconsider, să le reevaluez, să le corectez. Sfinţenia lui Dumnezeu ne provoacă mereu la analize; şi de cele mai multe ori, în urma acestor analize, urmează plânsul…

Dar cât har, şi câtă bunătate revarsă Domnul peste noi, când ne spune că acest fel de plâns are ca rezultat mângâierea, pe care ne-o acordă fără reproş!

Avem atâtea motive să înălţăm puterea Domnului, să lucrăm în echipă sub conducerea directă a Împăratului, să ne punem cu tot ce avem în serviciul Celui care este Dragoste!

(Gigi Cosman)