Biserica Manastur

Scurt istoric al construcţiei Bisericii Mănăştur

Și pentru că, casa fratelui Vasile Cherecheș, în care ulterior se țineau adunările noastre religioase încă din 1922, devenise prea mică, față de numărul mereu crescând al sufletelor dornice după lumina Evangheliei; membri: aproape 100, fratele Dan luă inițiativa construirei unei case de rugăciune proprii, la care toți frații fiind de acord, se hotărî să se pue pe lucru imediat… Ușor de vorbit… dar greu de îndeplinit… „Oare unde să găsim atâtea fonduri pe criza asta?“ ziceau unii, căci noi aproape toți suntem lipsiți de mijloace materiale! Dar cuvântul Domnului le șopti: „Nu vă temeți; al meu e aurul și argintul… și în locul acesta voiu da pacea, zice Domnul.“ – Hagai 2:8-9 (Fragment din revista aniversara, 1926)

Cred că nu putem vorbi despre cei 20 de ani fără a aminti doar în treacăt câteva date istorice privind construcţia primului lăcaş de cult aici pe strada Ospătăriei nr. 10.

Între anii 1925-1926 în baza autorizaţiei de construcţie nr. 15499/1925, s-a construit primul lăcaş de cult al unei biserici baptiste române din Cluj. Clădirea a fost terminată în anul 1926 şi avea circa 300 de locuri. În anii 50 spaţiul era insuficient pentru credincioşii care se adunau şi s-au impus câteva modificări ale construcţiei care au mai creat încă 200 de locuri.

În anul 1962 statul comunist a introdus, prin lege, doi termeni în relaţia cu Biserica Baptistă din România: arondarea şi reglementarea. Doresc să explic pe scurt ce însemnau aceste două cuvinte pentru statul comunist şi pentru Biserica Creştină Baptistă din România. Arondarea dădea dreptul autorităţilor comuniste să închidă mai multe biserici baptiste, iar membrii acestora să fie arondaţi la o altă biserică care se afla la o distanţă mai mare, iar unora dintre păstori le era luată recunoaşterea dată de Departamentul Cultelor şi nu mai aveau voie să urce la amvonul vreunei biserici. Prin această măsură se preconiza ca cei arondaţi să abandoneze relaţia lor cu biserica şi astfel să se stopeze creşterea numerică a celor care erau priviţi ca un pericol pentru statul comunist.

A doua măsură, reglementarea, stabilea printre altele numărul serviciilor religioase pe care o biserică le putea avea într-o săptămână, precum şi faptul că lista candidaţilor de botez trebuia să fie aprobată de Împuternicitul Cultelor. Acesta tăia la discreţie pe cine dorea el de pe listă şi astfel s-a ajuns ca mulţi să fie botezaţi pe ascuns, noaptea. Toate măsurile luate de autorităţile comuniste vizau stoparea creşterii bisericilor neoprotestante. Legea din 1962 privind cultele religioase, migrarea populaţiei de la sate la oraşe datorate colectivizării forţate şi lipsa oricărei perspective de supravieţuire la sat au contribuit la dezvoltarea lucrării Domnului în naţiunea română. Dar această migrare a populaţiei dinspre sate spre oraşe a făcut ca mulţi din cei ce nu auziseră de pocăiţi să intre în contact cu o biserică neoprotestantă şi astfel pe lângă cei care proveneau din familii de creştini neoprotestanţi la biserica noastră au ajuns şi oameni care veneau din familii ortodoxe.

În anul 1969 a început construirea cartierului de blocuri Mănăştur, fapt care a dus la o creştere masivă a numărului membrilor Bisericii Baptiste Mănăştur. Astfel, vechiul lăcaş de cult a devenit neîncăpător şi duminică de duminică, datorită spaţiului restrâns mulţi dintre participanţii la serviciile religioase aveau probleme de sănătate (leşin). Conducerea bisericii a făcut în repetate rânduri demersurile necesare pentru extinderea lăcaşului de cult, dar fără sorţi de izbândă. Toate aceste demersuri se loveau de încăpăţânarea autorităţilor de a nu da pocăiţilor ceva şansă de creştere numerică. Dar Dumnezeu este Cel care conduce istoria şi El alege timpul şi oamenii pentru lucrările pe care vrea să le facă. Astfel, în luna septembrie a anului 1987 Dumnezeu l-a ales pe d-l arhitect Emanoil Tudose ca să fie omul care şi-a asumat răspunderea pentru un asemenea proiect. Până la începutul lunii decembrie 1987 s-au făcut ajustările necesare la pereţii exteriori ai clădirii vechi pentru a realiza pe exterior conturul dorit de noi.

În luna noiembrie 1987 a fost semnat contractul cu I.C.P Cluj, iar la data de 14 martie 1988, Proiectul de reparaţie capitală a lăcaşului de cult din Str. Ospătăriei nr.10-12 a fost înaintat la Inspectoratul General de Stat Pentru Investiţii şi Construcţii de pe lângă Consiliul de miniştri Bucureşti.

În data de 22 martie 1988 I.G.S.I.C. Bucureşti răspunde solicitărilor noastre prin Adresa nr. 6334/1988 avizând soluţia propusă şi autorizează C.P.J. Cluj pentru expertizarea construcţiei. Modul cum a fost formulată aprobarea dată de I.G.S.I.C. Bucureşti a deschis pentru noi o uşă largă în atingerea scopului nostru de a construi un lăcaş nou de cult. Imediat documentaţia tehnică a fost adaptată necesităţilor noastre şi în acord cu aprobarea venită de la I.G.S.C. şi apoi depusă la S.A.S.T.I.- C.P.J. Cluj în vederea autorizării. În cursul anului 1988 au fost executate lucrările de deviere a traseului unor cabluri electrice care ne-ar fi afectat proiectul nostru de a construi o biserică mai mare.

În data de 7 martie 1989 ne-a fost înmânată autorizaţia nr. 65/1988 privind lucrările de reparaţie capitală la lăcaşul de cult din str. Ospătăriei nr.10. Se cuvine aici a-l aminti pe domnul inginer Hariuc Friederich, cel care a calculat partea de rezistenţă a noii construcţii.

În perioada 7 martie – 12 iunie s-au procurat o parte din materiale şi s-a stabilit strategia de lucru. În duminica din 11 iunie 1989 s-a oficiat ultimul act de închinare în vechiul lăcaş de cult, iar în data de 12 iunie 1989 la ora 8 ne-am adunat ca să cerem călăuzirea Domnului pe drumul plin de necunoscute pe care urma să mergem şi apoi am început demolarea. În data de 20 iunie se întrerup parţial lucrările fiind chemată Comisia de stabilitate a construcţiilor de pe lângă Comitetul Executiv al C.P.J. Cluj care îşi dă avizul faţă de amendamentele propuse de noi proiectului de execuţie. În prima săptămână din iulie s-au demolat complet toate zidurile, s-a făcut excavarea până la cota -5,60m şi a început turnarea primelor betoane.

Din data de 12 iunie şi până pe data de 7 septembrie, un interval de aproape 3 luni, a fost demolată vechea construcţie şi s-a turnat beton până la nivelul intermediar, clădirea efectiv a crescut din pământ. În tot acest interval am fost opriţi circa 3 săptămâni, timp în care nu s-a putut lucra la construcţie. La începutul lunii septembrie 1989 s-a dat dispoziţie din partea şefului statului ca să fie controlate toate construcţiile de biserici din întreaga ţară. Evident că nu am scăpat nici noi aşa că în data de 7 septembrie în urma controlului efectuat de S.A.S.T.I. Cluj se întrerup toate lucrările. Am fost nevoiţi să îngropăm în pământ cu caracter de conservare subsolul şi etajul intermediar. Pe data de 25 septembrie am primit aprobarea de a continua lucrările.

Odată cu eliberarea de sub comunism s-a obţinut aprobarea pentru închiderea scării secundare din spate şi prelungirea clădirii cu 3 metri, rezultând astfel sala din spatele corului şi suplimentarea de locuri la balcon.

Privind în urmă văd mâna cea bună a Dumnezeului nostru care este suveran şi lucrează chiar prin duşmanii Săi. Toate măsurile represive luate de comunişti pentru a stopa lucrarea lui Dumnezeu n-au făcut decât să contribuie la creşterea acestei lucrări. Dumnezeu foloseşte circumstanţele rele create de cei răi pentru a dezvolta lucrarea Sa.

Cât de adevărat este cuvântul care spune „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“!