Ideea de a încuraja formarea de grupuri de casă într-o biserică, mai ales dacă biserica respectivă are un număr relativ mare de membri, se loveşte întotdeauna de suspiciunea devierii de la adevărul Scripturii prin "descentralizarea" împărţirii adevărului. Iacov însuşi ne atrage atenţia asupra acestui pericol: "Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră." (Iacov 3:1)...
Cu toate acestea Pavel îl îndeamnă pe Timotei să caute să împartă "drept Cuvîntul adevărului", întărindu-se "în harul care este în Hristos Isus", iar ceea ce a auzit de la el "în faţa multor martori", să încredinţeze "la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii" (2Timotei 2:2), iar pe destinatarii Epistolei către Evrei, autorul acestei epistole (cel mai probabil tot Pavel) îi mustră pe cei cărora li se adresează: "Voi care demult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintîi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare..." (Evrei 5:12).
Observăm, pe de o parte, că este nevoie de învăţători, iar a fi în stare să înveţi pe alţii nu este o opţiune ci mai degrabã o "statură" la care trebuie să ajungi ( "pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos, ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire" Efeseni 4:13-14).
Pe de altă parte este nevoie de unitate la nivelul celor care dau învăţătură astfel încît să nu se ajungă la dezbinări. Elementul primar şi obiectiv în jurul căruia se poate realiza această unitate este Cuvîntul lui Dumnezeu, Scriptura, iar cadrul cel mai sănătos în care poate avea loc este grupul după modelul din Faptele Apostolilor 2:42, acolo unde sînt doi sau trei, adunaţi în Numele lui Isus Hristos, unitatea fiind realizată de Duhul Sfînt în jurul Domului nostru Isus Hristos prin ceea ce dă fiecare "încheietură" ("Din El tot trupul, bine închegat şi strîns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste" Efeseni 4:16).
De aceea, folosirea ca resursă de studiu în cadrul grupului a unui program de studiere a Scripturii verificat atît în timp cît şi în cadrul unei comunităţi mai largi de credincioşi poate fi de un real folos atît pentru cel care coordoneazã acel grup cît şi pentru membrii grupului, asigurînd în acelaşi timp menţinerea "corabiei", dacă ar fi să păstrăm metafora, (adică a grupului), în cadrul "flotei", care este "corabia" mai mare, (adică biserica)...
În Biserica Mănăştur o parte din grupuri folosesc Programul de studiere a Scripturii "Istoria Binecuvîntării", elaborat de Beni Fărăgău, sub egida Fundaţiei "Istoria Binecuvîntării", care ne ajută să înţelegem scopul vieţii creştine: "Să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să-L facem cunoscut"...
Principiile care stau la baza unei studieri sistematice a Scripturii şi care "guvernează procesul cunoaşterii lui Dumnezeu", sînt următoarele:
"1. Fiind transcendent Creaţiei Lui, Dumnezeu poate fi cunoscut doar pentru că ni S-a revelat.
2. Sursa primară a revelaţiei lui Dumnezeu este Scriptura. În lumina acesteia se definesc şi se folosesc toate celelalte surse ale revelaţiei: Universul material, conştiinţa, istoria şi Isus Hristos.
3. Pentru a înţelege corect adevărurile revelate în Scriptură, trebuie să ţinem cont de tiparele revelaţiei scrise sau de tiparele comunicării scrise.
4. Dumnezeu S-a revelat pe Sine în cărţi ale Scripturii, de aceea, unitatea structurală de bază în studierea Scripturii este cartea.
5. Pentru a Se revela, Dumnezeu a considerat necesare toate cele şaizeci şi şase de cărţi ale Scripturii, de aceea, pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să studiem şi să armonizăm întreaga Scriptură.
6. Legarea adevărurilor Scripturii într-un întreg teologic coerent reclamă o mişcare permanentă între Vechiul şi Noul Testament, pentru că adevărurile Noului Testament pot fi corect înţelese numai în lumina rădăcinilor vechi-testamentale, iar cele ale Vechiului Testament, numai în lumina împlinirii lor nou-testamentale...
...Din afirmaţiile de mai sus (...) se desprind principiile majore care trebuie să guverneze eforturile noastre în procesul studierii Scripturii (...):
1. Ne propunem să studiem Scriptura - nu doar lucruri despre ea- lăsînd textul să subordoneze şi să integreze orice informaţii extracanonice despre Scriptură.
2. Ne propunem să studiem cărţi ale Scripturii, nu texte disparate din ea.
3. Ne propunem să studiem întreaga Scriptură.
4. Ne propunem să aşezăm o bază vechi-testamentală solidă, deoarece pe adevărurile Vechiului Testament se clădesc cele ale Noului Testament.
5. Ne propunem să legăm adevărurile descoperite într-un întreg teologic coerent, care să contureze înaintea noastră Căile Domnului, adică o teologie biblică.
6. Ne propunem să studiem cărţile Scripturii urmărind o mişcare permanentă între Vechiul şi Noul Testament, pentru a putea înţelege adevărurile Noului Testament în lumina rădăcinilor lor vechi-testamentale, iar pe cele ale Vechiului Testament, în lumina împlinirii lor nou-testamentale."
Programul pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi în abordarea studiului Scripturii, pe lîngă o viziune pragmatică, urmărind aşezarea celei mai largi baze în cunoaşterea lui Dumnezeu în timpul cel mai scurt, şi o varietate de resurse: comentarii biblice ale cărţilor studiate, ghiduri de studiu structurate pe lecţii, materiale şi predici audio-video, prezentări power-point, seminarii şi conferinţe periodice pe marginea cărţilor care urmează să fie sau au fost studiate, etc.
Resursele pot fi accesate de pe site-ul Fundaţiei "Istoria Binecuvîntãrii" (www.ib-ro.org), iar unele ghiduri de studiu, manuale şi comentarii pot fi procurate de la secretariatul Bisericii Mănăştur.
Extrasele prezentate mai sus şi informaţiile legate de programul de studiere a Scripturii "Istoria Binecuvîntãrii" sînt preluate cu permisiunea Fundaţiei Istoria Binecuvîntării (volumul "Viziunea Împărăţiei", autor Beni Fărăgău, pag. 30-32).
Cei care doresc să parcurgă acest program, împreună cu grupurile din care fac parte, sau vor să pornească un grup a cărui componentă de învăţătură să fie axată pe acest program, pot să ne contacteze pentru a afla mai multe informaţii precum şi modul în care pot accesa resursele necesare.
Şi nu uitaţi... un program de studiu verificat este garanţia unei ancorări solide în Scriptură!
Radu Bocăniciu
