• Inregistrare
  • Adaugă Conţinut
  • Autentificare
  • RSS
  • Acasă
  • Despre Noi
  • Noutăţi
  • Audio
  • Contact
Acasă > Tineret

Samson, un potenţial risipit

Iată că ne-am întors din tabara de la mare cu amintirea unui timp extraordinar petrecut împreună cu grupul nostru. Ne-am bucurat deopotrivă de soare şi mare, dar cred că cel mai mult am văzut cum relaţiile dintre noi se sudează tot mai strâns. Nu ştiu ce va fi anul viitor, deşi foarte mulţi dintre tineri vor fi în clasa a XII-a, dar cu siguranţă vom păstra în amintire această vară, care s-ar prea putea să fie ultima în această formulă.

Trăim vremuri în care graniţele nu mai sunt o piedică, iar tinerii de azi îşi privesc viitorul dincolo de orice limitare de spaţiu. Unii vor pleca, iar cei rămaşi vor fi viitorii Mănăştureni. Cred că modul în care îşi clădesc relaţiile acum va afecta modul în care va arăta biserica peste câţiva ani. Acelaşi principiu se aplică şi la modul în care îşi trăiesc credinţa.

Poate că perspectiva mea, ca şi lider al acestui grup este idealistă, dar uitându-mă în urmă la anii adolescenţei mele, la relaţiile mele din perioada liceului, pot spune că tinerii noştri nu sunt nici pe departe o generaţie ratată. Poate că e bine să îi laude cineva, chiar am avut parte de un grup excelent, oameni faini, dedicaţi, serioşi când trebuie, dar care ştiu să se distreze frumos în libertatea pe care Dumnezeu ne-o dă. Cu siguranţă va fi un grup de care îmi voi aminti cu plăcere, oameni pe care-i doresc prietenii mei.

Pentru cele şapte zile petrecute în Mamaia, am ales să ne apropiem de un personaj controversat al Scripturii, Samson. Un adevărat erou Holywoodian, o poveste ca un scenariu de film, în care găsim de toate: super-eroi, dramatism, violenţă, alcool, romantism, sex, răsturnări de situaţie, misticism, final neaşteptat. Un subiect tratat cu Scriptura în mână, făcând observaţii, comentarii şi formulând adevăruri de viaţă. Aşa au decurs întâlnirile noastre de după-amiază, într-o atmosferă relaxantă, plină de seriozitate dar şi extrem de creativă. Iată mai jos câteva din adevărurile formulate de cei din grup, bazate pe observaţiile din viaţa lui Samson, aşa cum ne prezintă Cartea Judecătorilor:

  1. Apatia spirituală duce în final la robie. (Judecători 13: 1)
  2. Dumnezeu îţi sare în ajutor chiar şi atunci când eşti prins în ghearele apatiei. (Judecători 13: 1-5)
  3. Dumnezeu îşi face simţită prezenţa folosindu-se de oameni neînsemnaţi ca să facă lucrări însemnate. (Judecători 13: 2-5)
  4. Toţi ei care l-au primit pe Domnul sunt închinaţi Lui; de aceea ’separarea de lume’ este obligatorie. (Judecători 13: 3-14)
  5. Fiecare dintre noi avem înzestrări speciale. Cum le foloseşti?
  6. Prezenţa specială a lui Dumnezeu în viaţa cuiva nu anihilează voinţa lui. (Judecători 14: 1-3)
  7. Ia aminte şi ascultă de îndemnurile celor ce ţin la tine. (Judecători 14: 3)
  8. Alegerile trebuie făcute prin prisma Cuvântului lui Dumnezeu şi nu a poftelor proprii. (Judecători 14: 5-10) Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti!
  9. Nu te poţi compromite cu răul şi să scapi neatins. Răul cheamă răul. (Judecători 14: 11 – 15: 13)
  10. Nici un om nu poate birui un păcat pe care îl îngrijeşte / admiră în ascuns.
  11. Tăria în anumite domenii ale vieţii nu acoperă slăbiciunea din altele.
  12. Dumnezeu acordă omului şanse multiple dar nu te poţi baza la nesfârşit pe aceasta. Nu te juca cu ele.
  13. Păcatul te orbeşte, te înlănţuie şi te macină.
  14. Uneori Dumnezeu trebuie să ne ia ceva ce avem ca să ne poată da ceva ce ne trebuie.
  15. Măsura relaţiei cu Dumnezeu nu este dată de reuşitele tale, ci, de ascultarea de poruncile Lui.
  16. Chiar dacă Samson a fost un băţ strâmb, Dumnezeu a putut trage o linie dreaptă cu el. Dumnezeu îşi împlineşte planurile indiferent de materialul pe care îl deţine.
  17. Dumnezeu este gata să restaureze deplin omul care se căieşte de faptele sale.
  18. Moartea i-a fost mai bună ca viaţa. Nu-ţi justifica trăirea păcătoasă prin nădejdea unei morţi ’curate’. Pur şi simplu nu ai cum să ştii că vei avea o moarte mai bună.

(Kuz & Rei)

  • autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii

Secţiuni

  • Perspective Biblice
  • Rugăciune
  • Pastorală
  • Misiune
  • Muzică
  • Grupuri
  • Tineret
  • Copii
 

Ultimele articole

  • Inimi deschise
  • Daniel Bruda
  • Sezonul 2010
  • Cultivatorii de iluzii
  • Gânduri despre muzică din partea unui semi afon (3)
  • Taurul de coarne
  • Atelierul coral de la Dumbrăveni
  • Music Camp 2010
  • Gânduri despre muzică din partea unui semi afon (2)
  • Bilanţ
 

Buletinul de Mănăştur

Abonează-te la Buletinul de Mănăştur!

(*Rubrică obligatorie.)




Preferred format
Preferred format    
 

  • Acasă
  • Despre Noi
  • NOUTĂŢI
  • Audio
  • Contact
 

© 2009 Biserica Creştină Baptistă “Mănăştur” | Toate drepturile rezervate